Într-un scurt moment de respiro părintele Ioan Mătieş, responsabilul cu laici şi asociaţiile social-caritative din cadrul Eparhie de Cluj-Gherla, ne-a acordat un interviu în care ne prezintă pe scurt câteva activităţi mai importante ale Uniunii Creştine din România.
Părinte Mătieş, aţi putea să amintiţi pe scurt pentru cititorii noştri începuturile Uniunii Creştine din România?
Denumirea asociaţiei este Uniune Creştină din România. După cum îmi spunea şi fondatorul, Părintele Pop Mihai, un preot hirotonit, în anii 60 de Preasfinţitul Vasile Hossu de la Oradea, asociaţia şi-a început activitatea în ilegalitate. În nenumăratele discuţii pe care le-am avut cu dânsul îmi spunea de activitatea pe care a avut-o în cadrul Biserici şi relaţiile dintre Biserica greco-catolică şi Biserica romano-catolica din Moldova; călătorea mult şi în Moldova. Prin activitatea sa îl ajuta mult şi pe Preasfinţitul Alexandru Todea în perioada de ilegalitate a Bisericii. În 1977, după cum reiese dintr-o recomandare pe care dânsul o semnează, la Cluj ar fi apărut un Comitet de Salvare a Bisericii Române Unite, care în 25 decembrie 1989 s-a transformat în Uniunea Creştină din România. Atunci a fost un grup de intelectuali nu numai din Cluj, ci şi Dej şi chiar din Maramureş, pr. Pop fiind de loc din Maramureş, care au făcut prima Adunare Generală chiar în noaptea de Crăciun, atunci când apele erau neclare, tulburi. Procesul verbal încheiat atunci împreună cu statutele făcute au fost apoi validate şi din punct de vedere juridic la judecătoria din Dej. Părintele Pop Mihai a condus asociaţia până în iarna dintre anii 1994-1995, când dânsul a murit. În acel moment preşedinţia a fost preluată de doctorul Neamţu. La începutul anului 1999 doctorul Neamţu se retrage, iar conducerea Uniunii Creştine a fost preluată de părintele Andreica. La sfârşitul aceluiaşi an părintele a convocat o Adunare Generală în timpul căreia am fost ales preşedinte. De atunci a mai fost convocată o Adunare Generală. Cu ocazia celei de a doua Adunări Generale am propus şi câteva modificări la statutul deoarece până atunci Uniunea a funcţionat după vechiul statut. Trebuia adus la zi. Cu acea ocazia Uniunea Creştină din România a intrat în cadrul Bisericii. Atunci am primit de la Preasfinţitul Florentin Crihălmeanu un decret de înfiinţare ca asociaţie a Bisericii. Ea a rămas bineînţeles cu statutul juridic laic, dar funcţionează după toate normele canonice şi în cadrul Bisericii.
Activităţile din primii ani au fost caracterizate de o dezvoltare a mai multor filiale în Maramureş, la Bucureşti, la Oradea. Toate aceste filiale erau caracterizate doar prin activităţi, neavând statut juridic de filiale. Legături strânse avea părintele Pop Mihai în special în Italia, dar avea contacte şi în Franţa şi în Austria. A reuşit foarte mult să ajute copii, familii. Faţă de orfani şi văduve avea o atenţie mai deosebită.
Printre membri fondatori ai asociaţiei se afla şi domnul Adrian Popescu care la un moment dat a fondat ramura din România a asociaţiei Comunione e Liberazione. Părintele Pop Mihai a avut un rol foarte mare, în anii ‘90 în venirea asociaţiei în România. Asociaţia Comunione e Liberazione s-a desprins în mod firesc de Uniunea Creştină deoarece nu aveau aceleaşi direcţii de activitate.
Scopul Uniunii Creştine era în readucerea lui Hristos şi învăţătura lui Hristos în viaţa fiecărei persoane şi a familiei. Ţinea foarte mult la familie de aceea propaga ideea ca Uniunea Creştină este o familie mai mare, o familie lărgită. Am descoperit un modelul din care se inspira. Este vorba de Comunitatea Nomadelfia (http://www.nomadelfia.it/), de lângă Grosseto din Italia. Unde este o comunitate de aproximativ 350 de persoane care trăiesc în 11 grupuri familiare cu cinci, şase familii în fiecare grup, care merg pe ideea lui Don Zeno Saltini, fondatorul acelei comunităţi: fiecare copil are dreptul să aibă părinţi. În societatea civilă de regulă, când părinţii unui copil mor el îi preluat de stat şi de instituţiile pe care el le susţine. Don seno susţinea că e foarte important ca copilul trebuie să rămână într-o altă familie pentru ca acolo este un mediu adecvat pentru a creşte şi a fi educat.
Revenind la ce activităţi a desfăşurat Uniunea creştină în primii ani trebuie menţionat că veneau foarte multe ajutoare, şi astfel foarte multe persoane erau ajutate. Se desfăşurau multe programe cu copii şi tineri. Ca un fel de bonus pentru copiii aceştia erau plecările în Italia sau Franţa, pentru o lună sau chiar şi mai mult, din perioada de vacanţelor de vară. Copii erau cazaţi în familii sau în diverse instituţii religioase, pe la parohii. Îşi dorea foarte mult ca tinerii şi copiii să aibă un orizont mai larg decât ceea ce lise putea oferi la noi în ţară. Ştiu că într-un an a dus chiar o garnitură întreagă de tren plină cu copii în Italia.
Să revenim un pic la prezent. Ce activităţi are acuma Uniunea Creştină? Propune aceleaşi activităţi care au fost promovate de părintele Pop Mihai?
În activităţi este o mică diferenţă, poate o mică-mare diferenţă datorită faptului că activităţile prin care poţi să atingi scopul de a-L aduce în viaţa fiecăruia pe Hristos nu este numai printr-o cateheză, prin predici ci prin activitatea socială, deci programe social-caritative. Perioada de când există Uniunea Creştină sunt chiar anii de când noi am scăpat de comunism, iar optica de implementare a programelor sociale a tot evoluat, s-a schimbat. Era norma ca şi noi să mergem pe optica actuală a programelor sociale cu profesionişti în colaborare cu instituţiile de stat pentru ca nu poţi merg de unul singur. Ajutoarele din străinătate au scăzut foarte mult. La un moment dat societatea locală trebuie să îşi preia problemele în mână. Astfel am pornit în 1999 cu primul proiect social care a fost: prevenirea abandonului copiilor orfani din familii. Acest proiect a avut aproximativ 150 de copii în cei trei ani de funcţionare. De-a lungul proiectului am avut ocazia chiar să-i reintegrăm în mediul şcolar pe unii copii care au abandonat şcoala. A fost o intervenţie strict pe lângă copiii orfani, de unul sau ambii părinţi, pentru a nu ajunge să fie instituţionalizaţi.
Pe vremea aceea se vehicula o cifră de aproximativ 100.000 de copii abandonaţi. În acel moment ne-am pus problema ca aceşti copii să nu ajungă pe stradă sau în instituţii. Astfel am mers pe linia prevenţiei. Proiect s-a transformat apoi în susţinere prin forma adopţiei la distanţă. El a continuat. S-a lărgit un pic şi nu a rămas limitat doar la categoria copiilor orfani ci cuprinde şi copii proveniţi din familii cu probleme. La ora actuală prin proiectul adopţiei la distanţă sunt susţinuţi circa 60 de copii.
Care ar fi alte proiecte pe care le dezvoltaţi în acest moment?
Datorită muncii cu copii, cu familiile au apărut şi alte probleme pe care ei le au. De aceea ne-am axat foarte mult pe programe de întâlnire sau de discuţii cu tinerii, cu adolescenţii, pe diverse categorii de vârstă. Astfel s-a născut unul dintre proiecte, "Non Solitaire", pe care l-am aplicat într-un liceu din Cluj care a dus chiar la o colaborare între diverse şcoli. Am avut rezultate foarte bune.
Anul acesta, la 1 ianuarie, am început în colaborare cu primăria oraşului Cluj-Napoca un proiect de susţinere a mamelor singure "Alma Mater" în care sunt cuprinse aproximativ 20 de mame singure care se îngrijesc de cei 30 copii. După părerea mea proiectul funcţionează destul de bine.
În anul şcolar 2006-2007 am avut un proiect de prevenire a consumului de drog cu titlul: "Cunoscându-mă decid". Proiectul a fost desfăşurat în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog şi susţinut financiar de ei. El a fost implementat în trei oraşe din ţară. Eu zic că s-au obţinut rezultate foarte bune. În baza acestora noi dorim să continuăm acest proiect la Cluj şi în noul an şcolar.
Un proiect despre care pot sa spun că este deja vechi este cel al Alcoolicilor anonimi. În luna mai s-au împlinit 6 ani de când funcţionează. Acest grup funcţionează continuă să funcţioneze la Uniunea creştină chiar dacă s-a dezvoltat şi în alte locuri din Cluj.
Acum doi ani în munca noastră cu alcoolici am ajuns la concluzia că trebuie să oferim şi alte servicii. Astfel s-a născut programul "Sfântul Augustin" în cadrul căruia funcţionează centrul de zi "Sfântul Ioan al lui Dumnezeu" unde găzduim 9 persoane. Sunt persoane fără adăpost care au ajuns în această situaţie din cauza alcoolului. Condiţiile pentru a fi luat în centru sunt: să aibă o perioadă de abstinenţă de cel puţin 3 luni de zile înainte şi să fie loc în centru. Am avut şi câteva eşecuri în cei trei ani de funcţionare: trei persoane care au recăzut în consum. Acestea au plecat imediat din centru. Dar sunt şi rezultate foarte bune. Centru este unul de reintegrare socio-profesionale.
Deci le oferiţi şi un loc de muncă persoanelor care se află în centru? Ce perspective au ei pentru a se reintegra în societate?
O parte din cei care au fost luaţi în centru nu aveau acte de identitate. A fost nevoie, în astfel de cazuri, să le refacem în primul rând actele. Au fost cazuri în care le-am refăcut actele de identitate începând cu certificatul de naştere, iar în unele cazuri s-a ajuns până la paşaport.
Pentru că este un program de reintegrare este foarte importantă implicarea lor în tot acest proces de reintegrare. Deci nu cineva le face toată treaba. Asta înseamnă că ei au o contribuţie îşi aş găsi un loc de muncă. Totodată au o contribuţie destul de mare în susţinerea funcţionării centrului. Deci îşi plătesc toate utilităţile ei. Contribuţia este oricum destul de mică pentru că iei îşi împart cheltuielile şi sunt atenţi şi la consumul din casă. Pentru că încep să fie responsabili. Acest lucru contează foarte mult în procesul de reintegrare. Problema este că unii dintre ei nu sunt reintegrabili, adică nu se vor descurca niciodată singuri. Atunci ne-am pus problema dezvoltării unui alt segment: locuinţa socială. Ei pot să locuiască patru, cinci, şase persoane împreună, dar de unul singur ca să supravieţuiască într-o chirie nu poate. În plus de acesta persoanele acestea au nevoie de comuniune, de susţinere reciprocă. Ei chiar dacă sunt în centru, chiar dacă sunt abstinenţi urmează în continuare să meargă la grupul de alcoolici anonimi. Este o condiţie pe care ei o simt ca necesară pentru aş păstra abstinenţa. Noi susţinem această opţiune a lor şi prin faptul că avem un grup de alcoolici anonimi aici în sediul asociaţiei. Ei însă sunt liberi să participe şi la întâlnirile altor grupuri de alcoolici anonimi din oraş.
Ce proiecte de viitor aveţi? Cum vedeţi evoluţia programelor pe care le aveţi în desfăşurare? În ce domenii doriţi să vă mai implicaţi?
La un moment dat am luat decizia de a nu mai merge doar pe linia unui ajutor material, ci pe unul educativ, formativ şi spiritual. Acest lucru a schimbat mult datele problemei cu programele noastre. De ce? Pentru că mergând pe parte acesta, noi acum, în ajutorul nostru regăsim tineri care au pornit acum câţiva ani ca şi copii beneficiari ai programelor noastre. Unii dintre ei sunt la liceu, alţii chiar la facultate. Ei vin să ne ajute în continuare la programe. Sunt implicaţi în munca de voluntariat care stă la baza activităţilor noaste.
Noi nu avem decât doi angajaţi ai asociaţiei. Din când în când ne sprijină punctual în munca noastră un contabil care se ocupa de partea financiară. În rest toţi cei care lucrează în asociaţie sunt voluntari.
Fiecare proiect de-al nostru a născut un alt proiect. Am avut un proiect pe care trebuie să-l amintesc neapărat pentru că este foarte important. Are o împlinire care contează foarte mult nu doar pentru asociaţie ci şi pentru eparhia noastră de Cluj-Gherla: "Miracolul Vieţii". Scopul proiectului era înfiinţarea unui departament pentru familie în cadrul Eparhiei. Proiectul acesta s-a concretizat prin înfiinţare departamentului pentru familie şi viaţă. Este o realizare pe care eu o văd foarte importantă.
Pentru viitor , în primul rând, vrem să continuăm programele cu copii şi tinerii şi cu mamele singure. Vrem să continuăm, de asemenea, programele cu alcoolici pentru că am văzut că sunt rezultate, iar consumul excesiv de alcool este o problemă a societăţii de astăzi. Avem în vedere, după cum am amintit şi mai înainte, continuarea parteneriatului cu Agenţia Naţională Antidrog în proiectul de prevenire a consumului de droguri.
Toate aceste proiecte cu siguranţă vor naşte pe parcursul derulării şi alte noi. De regulă am început să facem proiecte din necesităţile pe care le-am întâlnit în munca noastră, deci nu ne-am apucat să inventăm ceva. Astfel proiectele noastre au decurs unul din altul.
Unde ar putea să vă întâlnească cei care ar dori să vă dea o mână de ajutor sau cei care ar avea nevoie de ajutorul pe care îl oferă voluntarii Uniunii Creştine?
Cei care ar dori să ne contacteze pot să o facă direct la sediul Uniunii de pe strada Năsăudului 2 între orele 9 şi 12 la secretariatul nostru unde pot vorbi cu asistenta socială a asociaţiei.
Atunci când am preluat conducerea Uniunii Creştine nu mai existau activităţi în filiale din ţară. Momentan considerăm necesar faptul de a ne dezvolta cât mai bine pe plan local şi să fim, cum se spune, pe picioarele noastre. Nu am vrut să ne lansăm în activităţi şi în alte părţi. Pe de altă parte asociaţia a fost constituită ca una legată de Episcopia de Cluj-Gherla prin binecuvântarea PS Florentin. Dacă am dori să ne extindem activitatea în altă parte ar trebui să avem aprobarea episcopului locului sau chiar a arhiepiscopului major. La nivelul eparhiei noastre am încercat să nu ne extindem prea tare deoarece a început să se dezvolte Caritasul. Într-un fel este normal ca ei să fie prezenţi în întreaga eparhie şi să nu ne suprapunem cu anumite servicii. Colaborăm împreună cu ei pentru diferite servicii şi în alte localităţi decât Clujul.
Consideraţi că multe din activităţile pe care le faceţi ar putea fi incluse de activitate la nivelul parohiilor?
Multe din activităţile noastre pot să fie incluse în activităţile parohiale şi să funcţioneze foarte bine.
De exemplu eu am făcut un apel la toţi preoţii de la noi din eparhie, şi prin intermediul lor la toţi preoţii noştri, pentru susţinerea grupurilor de alcoolici anonimi. Este foarte important să fie o colaborare şi o comunicare pe această cale cu preoţii. Le-am spus următoarele: acolo unde este consideraţi că este nevoie. Eu personal consider că este nevoie, cel puţin în oraşele şi localităţile mai mari din eparhia noastră, să existe aceste programe pentru alcoolici. De ce spun în special în oraşe şi în localităţile mai mari? Pentru că la sate oamenii se etichetează unii pe alţii şi foarte greu poţi să îi porneşti la o întâlnire la alcoolicii anonimi. Deci la nivelul satelor este mai dificil. Dar se poate porni de la nivelul protopopiatelor care sunt de regulă în oraşe. Astfel pentru aceste grupuri ar avea nevoie de o locaţie unde să se poată întâlni o oră la sfârşitul săptămânii. Dacă ei reuşesc să se organizeze la nivel local noi îi ajutăm cu oameni care sa-i ajute să pună pe picioare un grup acolo. Pentru că trebuie să fie persoanele de acolo care au nevoile acestea, care au această problemă pe care o recunosc şi pentru care vor să facă ceva. Cei din grupul nostru de alcoolici anonimi au ajutat la formarea altor grupuri de alcoolici anonimi de-a lungul timpului. Suntem dispuşi tot timpul să ajutăm şi alte comunităţi sau parohii care doresc să promoveze şi să susţină activitatea unui grup de alcoolici anonimi.
Un program pe care dorim să îl adresăm parohiilor şi credincioşilor bisericii noastre: adopţiile la distanţă. Deoarece pe de o parte sunt mulţi copii care provin din familii cu venituri foarte mici, iar pe de alta sunt mulţi oameni care au deja posibilităţi în a ajuta un astfel de copil. Îi spunem adopţie la distanţă pentru că preferăm să se întâlnească, dacă este nevoie, cel care beneficiază de acest ajutor cu cel care îi acordă sprijinul pe un teren neutru. Uneori vrem să îl protejăm şi pe susţinător. E mai benefic aşa să fie un intermediar între ei. Deja sunt persoane care doresc să adopte la distanţă un astfel de copil. Astfel copilul rămâne în mediul său familial dar totuşi el primeşte un ajutor material minim necesar. Totodată noi insistăm ca aceşti copii să participe la programele noastre formative şi educative.
Vrem să lansăm acest proiect pe plan local. Momentan avem o susţinere mai importantă din Italia, dar avem şi cazul unor copii care sunt susţinuţi de un grup de persoane care şi-au unit forţele. De exemplu aşa este cazul unui copil care este susţinut de părinţii unei întregi grupe de grădiniţă. Astfel părinţii unei grupe de la o grădiniţă din Cluj susţin, prin contribuţia lor minimă, un copil care provine dintr-o familie cu venituri foarte mici. La fel s-ar putea face şi în parohii, unde, de exemplu, părinţii copiilor care fac prima împărtăşanie într-un an să susţină un astfel de copil în aşa fel încât el să nu fie o povară pentru cineva. Sperăm ca acest proiect să putem să-l implementăm pentru că vrem să-l adresăm în mod special credincioşilor noştri.
Vă mulţumesc pentru toate informaţiile pe care ni le-aţi dat despre Uniunea Creştină din România şi vă doresc să aveţi parte de împliniri şi cât mai multe haruri pentru a-L putea aduce pe Hristos cât mai aproape de inimile celor ce şi-au pus o fărâmă de speranţă în munca voluntarilor pe care îi coordonaţi.
Vă mulţumesc şi eu.
Uniunea Creştină din România
Str. Năsăud nr. 2
400610 - Cluj-Napoca,
Tel: 0040-264 410164
Fax: 0040-364 815027
E-mail: laicicluj@gmail.com
Web: www.ucr.cnet.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu